Misiune umanitară derulată în sprijinul statului libanez

Misiune umanitară derulată în sprijinul statului libanez

Sâmbătă, 8 august a.c., Baza 90 Otopeni a fost locul de plecare a celor 2 aeronave ale Forțelor Aeriene Române implicate în demersul trimiterii echipamentelor medicale statului libanez, greu încercat în urma exploziei produsă la un depozit de azotat de amoniu din Beirut, la data de 4 august.
Cu sprijinul IGSU și MapN, aproximativ 8 tone de echipamente au fost descărcate, iar mai apoi încărcate în cele două aeronave ale MApN (C-130 Hercules și C-27J Spartan) însărcinate cu transportarea medicamentelor și a echipamentelor medicale autorităților libaneze.
De asemenea, două cadre ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au însoțit echipajul care asigură transportul aerian și vor preda materialele medicale autorităților responsabile din Liban.
Din partea Ministerului Mediului, un membru al echipei de protecție civilă europeană, aflat deja în zona afectată de explozie, sprijină autoritățile în coordonarea forțelor de intervenție și a asistenței internaționale.
Tara noastră s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenței internaționale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă.
În cadrul conferinței de presă au participat ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, ambasadorul Republicii Libaneze în România, E.S. Rana Mokaddem, secretarul de stat, șeful DSU, dr. Raed Arafat și inspectorul general al IGSU, general de brigadă, Dan-Paul Iamandi.

11.08.2020